Părintele Teologos, de pe Muntele Athos, la ALTCEVA cu Adrian Artene. Taina Postului: „Retrage-ți mintea din simțuri!”

Părintele Teologos, de pe Muntele Athos, la ALTCEVA cu Adrian Artene. Taina Postului: „Retrage-ți mintea din simțuri!”
Publicat: 15/03/2024, 12:04
Actualizat: 15/03/2024, 12:50

Cu doar câteva zile înainte să înceapă Postul Paștelui, cea mai puternică perioadă în care oamenii au ocazia să se lepede „de dulce”, fie că vorbim din perspectivă culinară sau din perpectivă emoțională, jurnalistul Adrian Artene propune spectatorilor „Altceva cu Adrian Artene” o întâlnire puternică cu Părintele Teologos, prin intermediul unui interviu realizat pe Muntele Athos.

„Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”, spune Părintele în deschiderea acestei discuții pe care, ascultând-o, vei avea ocazia să descoperi adevăruri absolut fabuloase despre ceea ce înseamnă, în esență, o viață dreaptă, în spiritul Domnului.

Fost IT-ist, Părintele Teologos a înțeles, la un moment dat, că viața lui dreaptă poate fi doar cea trăită în slujba credinței și a procedat în consecință. De mai bine de 30 de ani trăiește astfel și ori de câte ori are ocazia, povestește lumii despre Bine. Același lucru s-a întâmplat în timpul discuției pentru „Altceva”. Alături de Adrian Artene, Părintele dezvăluie care este cea mai mare bucurie a Raiului, cum se ține corect postul alimentar, care este cea mai puternică rugăciune, ce tipuri de antrenament trebuie să facem pentru suflet și care sunt, cu adevărat, adevăratele minuni ale vieții noastre.

Premiera acestui episode absolut special va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bani, spirite malefice și sex: „Profetul apocalipsei”, care și-a ucis soția și pe cei doi...
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și...
Simona Halep a făcut anunțul momentului: cine e perechea sportivei! Imaginea cu cei doi, înainte...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai...
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la...
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de...
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Imaginile durerii de la priveghiul Patriziei Cormos și Biancăi Doroș! Gestul făcut de primarul din...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
AMENDA primită în timpul programului de muncă e plătită de angajator? Ce răspundere are șoferul?
Ce relaţie va fi între Moscova şi Washington după alegerile prezidenţiale din SUA? Vladimir Putin...
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
A murit marea doamnă a României. A fost o emblemă a țării
Cine a prins buchetul de mireasă la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman. Care a...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Antoni vrea să o asigure pe Rebecca de faptul că nu mai are niciun gând...
Cine este tânărul care s-a aruncat în fața metroului, în stația Aurel Vlaicu
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
O nouă tehnologie produce hidrogen din energie solară și deșeuri agricole
×